Hrană pentru zâmbetul interior

Sunt una dintre cele mai norocoase persoane! Atunci când am luat decizia de a mă implica într-un proiect de voluntariat şi training pentru tineri, m-am gândit că va fi diferit de celelalte proiecte ale mele şi va fi o experienţă bună pentru dezvoltarea mea personală să discut cu altă categorie de vârstă, despre subiecte pe care le abordez în mod normal prin natura muncii. Idea de a merge la Bacău să discut despre vorbitul în public, era exact ce îmi trebuia! Aveam nevoie de o plimbare pentru sufletul meu călător şi să pun ceva distanţă între mine şi Bucureşti. Ceea ce am căpătat însă a fost unul dintre cele frumoase cadouri pe care mi le puteam dori, unul dintre cele mai extraordinare weekenduri, plin de satisfacţie sufletească, plin de energie pozitivă pentru mine şi mai ales plin de oameni care m-au învăţat că atunci când îţi doreşti ceva, tot universul se dă peste cap ca să se întâmple.
Bacăul m-a primit asa cum îl păstrasem în amintire de pe vremea bancii roz, cu oameni calzi cu grai moldovenesc! Mi-a plăcut atunci şi mi-a plăcut şi acum! Ghizii mei, în această scurtă vizită au fost părinţii coordonatorului proiectului, băcăuan de fel. M-au făcut să mă simt bine-venită în caminul lor şi parte din familie, o familie caldă si specială care îmi aduce un zâmbet cald pe buze acum când mă gândesc la ei.

Însă eu abia aşteptam să cunosc clasa - ştiam de la traineri care fuseseră acolo înaintea mea, că este plina de elevi/studenţi dornici de a învăţa şi işteţi foc! Însă aşteptările mi-au fost întrecute de privirile pline de vioiciune, de conexiunile rapide şi de multitudinea de lucruri pe care aveau să le împărtăşească cu mine în perioada următoare.

Nu pot să vă descriu atmosfera şi energia pentru că trebuia să fi acolo, în acea sală pentru a fi parte dintr-un univers minunat în care am vorbit despre oameni, voluntariat, vise, aspiraţii, dragoste, iubire de ţară, mentalităţi, prejudecăţi şi....curcubee :).

După două zile petrecute cu o grupă de oameni încântători, aceştia au decis ca o parte din magia lor trebuie să se reverse şi asupra mea, aşa încât şi-au împărtăşit gândurile cu mine. Promisesem că voi citi hârtiuţele când ajung acasă şi mă pun în faţa blogului. Însă o dată primite, acestea mă strigau ca un cadou de Crăciun descoperit cu mult înainte de 24 decembrie...am cedat...:( ceea ce am citit pe micuţele petice de hârtie mi-au umplut inima de bucurie, mintea de gânduri pozitive şi ochii de lacrimi.

Le-am cerut permisiunea să le public comentariile aşa încât veţi citi cu ochii voştri ce şi cum.

Încerc să închei, datorită faptului că deşi a trecut aproape o săptămâna de când m-am întors de acolo sunt în continuare plină de energie bună şi aşa cum mi se spunea duminică seară am un zâmbet pe faţă care nu vrea să dispară, semn ca mi s-a întâmplat ceva cu adevărat minunat! Gio, Roxy, Geo, Andra, Ioana, Monica, Mădălina, Alex, Tudor, Alexu, Vlăduţ, Dominic, Andrei şi Paul sunt convinsă că voi mai auzi de voi, pentru ca voi veţi schimba lumea doar prin felul vostru de a fi! Vă mulţumesc că m-aţi lăsat să fiu o mica parte dintr-un lung drum, care pentru voi va fi plin de realizări şi lucruri măreţe: PSSG Bacău you are awesome! ;)

Şi pentru că Bacăul este special, la colecţia de brătări de pe mâna s-au mai adăugat două, mulţumită lui Roxy şi lui Andrei! Şi spun cu mâna pe inima că sunt brăţările de care sunt cea mai mândră din toată colecţia!

Mai jos aveţi poza cu ei - aşa-i că sunt nişte frumoşi? :D Iar eu sunt foarte mândră de fiecare în parte pentru ce au realizat în trei weekenduri! :)

Comentariile:

Iar aici este interviul dat de Marin ca şi parte din echipa de organizatori a cursului:
http://www.impulstv.ro/ue-ne-invata-sa-vorbim/

În timp înveţi...

Azi, am primit pe mail cele de mai jos....acum, în timp ce lucram la prezentarea celor ce le voi susţine, în weekend la Bacău, m-am gândit să recitesc. În seara aceasta voiam să vă povestesc despre prieteniile prin corespondenţă însă cumva asta face mai mult sens, aşa că în loc de seară bună împărtăşesc cu voi cele de mai jos... După un anumit timp, omul învaţă să perceapă diferenţa subtilă între a susţine o mână şi a înlănţui un suflet, şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă, şi aşa, omul începe să înveţe... că săruturile nu sunt contracte şi cadourile nu sunt promisiuni, şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi ochii larg deschişi, şi învaţă să-şi construiască toate drumurile bazate în astăzi şi acum, pentru că terenul lui mâine este prea nesigur pentru a face planuri ... şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la jumătatea drumului. Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult, până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi calcinează. Aşa că începe să-şi planteze propria grădină şi-şi împodobeşte propriul suflet, în loc să mai aştepte ca altcineva să-I aducă flori, şi învaţă că într-adevăr poate suporta, că într-adevăr are forţă, că într-adevăr e valoros, şi omul învaţă şi învaţă ... şi cu fiecare zi învaţă. Cu timpul înveţi că a sta alături de cineva pentru că îţi oferă un viitor bun, înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut. Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale, fără a pretinde să te schimbe, îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti. Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această persoană doar pentru a-ţi întovărăşi singurătatea, în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi. Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt număraţi, şi că cel care nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii. Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie, pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit. Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine, dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face. Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten, e foarte probabil că niciodată prietenia lui nu va mai fi la aceeaşi intensitate. Cu timpul îţi dai seama că deşi poţi fi fericit cu prietenii tăi, într-o bună zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsat să plece. Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită alături de fiecare fiinţă, nu se va mai repeta niciodată. Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană, mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat. Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă, asta va determina că în final, ele nu vor mai fi aşa cum sperai. Cu timpul îţi dai seama că în realitate, cel mai bun nu era viitorul, ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment. Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur, îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine şi acum s-au dus şi nu mai sunt... Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să ceri iertare, să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai are nici un sens. Dar din păcate, toate se învaţă doar cu timpul... Jorge Luis Borges Şi pentru ca merge ca unsă vă pun şi o piesă care mie mi-a mers la suflet încă de când am descoperit Lady Antebellum.

Calea cea bună

Partea bună la ”lucrurile nu au ieşit aşa cum mi-am dorit” este că asta te forţează să deschizi ochişorii şi să cauţi soluţii. În ciuda speranţei care te bate la cap să stai agaţat în idea că “poate, poate” unele lucruri se organizează de la sine. Aşa încât te apuci şi dai la sapă pentru soluţii out of the box sau out of the comfort zone şi you go for it, sperând evident să nu îţi prinzi urechiile în rezolvările care ţi se dezvăluie :) iar în weekend asta mi s-a dezvăluit mie, aşa că îmi place să cred că este un semn că sunt pe drumul cel bun:

Cronic şi irevocabil

Trebuie să recunosc că trăiesc o aventură toridă şi plină de implicaţii sentimentale. Îi sunt fidelă şi de fiecare dată când mă cheamă în pat, îi răspund cu zâmbetul pe buze şi ochii semi-închişi. Pasiunea dintre noi ar fi molipsitoare dacă nu ar fi vorba de o legătură la nivel de encefal între noi...ei bine Somnul, a devenit în ultimele zile amantul meu! Şi fremăt la idea de a mă lăsa sedusă de el, o dată şi încă o dată şi încă o dată....şi cum pregătirea unei prezentări se face mai bine cu neuronul liniştit am avut un weekend plin de idei inspiraţionale. Şi cum relaţia mea este la început îi dedic în totalitate timpul în rest, nu am cu ce să mă laud. Neuronul meu încă este în sevraj după insomnie şi încearcă să se realinieze la noua stare de ordine şi anume că după o anumită oră, tragem obloanele şi mai deschidem când soare e sus pe cer, la o înălţime de suliţă! ;) Să avem o săptămână minunată.... :)

FWD: Poze ******* - 24 februarie

Dimineaţă când am ajuns la birou, mă aştepta o supriză în casuţa poştală. Acum ceva vreme vă spuneam că năvăleam mai ceva ca o avalanşa la un documentar despre snowboarderi care filmasera şi prin România. Ceea ce nu am povestit a doua zi, a fost că după experienţa filmului care nu are cum să fie descrisă în cuvinte, am tras o gaşcă de fete după mine să raspundem la un chestionar despre filme în urma căruia pe langă o frumoasă umbrelă în forma de inimă am primit şi minunata poză din ataşament, pentru ca am fost amuzante, fotografa ni le-a trimis dupa încheierea campaniei şi pe mailul personal.Aşa încât dimineaţă am avut o surpriză :) Mulţumesc Corinei pentru surpriză! :)

Reclama, sufletul comertului

Astazi voiam sa va vorbesc despre altceva insa de ieri mi-a cam disparut cheful si ca atare si inspiratia, asa incat o sa ma dau mare cu participarea mea, in spatele camerei, evident :))) la filmarea unei reclame. Si cum la filmari se mai fac si pauze, m-am folosit de una din ele ca sa ma pozez pe scaunul protagonistului :)) sunt o diva asa incat am pozat ca una :))